Prima pagina · Administrativ Bisericesc · Anunţuri · Diverse · Fotografii · Contact14 Decembrie 2017
Calendar
Protopopiat
Noutăţi-Ştiri
Activitate
Recomandări
Înălţarea Domnului – Ziua eroilor
EvenimenteJoi 5 mai de Praznicul Înălţării Domnului, Protopopiatul Ortodox Lugoj alături Primăria Municipiului Lugoj, Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi „Eftimie Murgu” Lugoj, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, Asociaţia „Cultul Eroilor”, Asociaţia Veteranilor a participat la o serie de manifestări comemorative în cinstea eroilor martiri căzuţi pe câmpurile de luptă în cel de-al doilea război mondial.

Astfel, după săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica „Adormirea Maicii Domnului”, preoţii împreună cu oficialităţile oraşului au pornit în procesiune spre cimitirul de pe strada Făgetului la Monumentul Eroului Necunoscut, unde au avut loc depuneri de coroane şi o slujbă de pomenire e eroilor români. De asemenea s-au depus coroane şi la Monumentul Eroilor din cel de-al II-lea Război Mondial (Alfa şi Omega) din centrul oraşului şi la Cimitirul Eroilor Necunoscuţi din Parcul Gării.

Din partea Protopopiatului Ortodox Român au luat parte la manifestări PO Ioan Cerbu, protopopul Lugojului, PC Bujor Damşa, PC Vasile Muntean, diac. Cristian Cerbu ; din partea Protopopiatului Ortodox ucrainean a participat PO Ilie Albiciuc, protopopul bisericii ucrainene din Lugoj iar Biserica Greco-catolică a fost reprezentată de PO Marius Pop, secretarul episcopiei greco-catolice a Lugojului.

Imagini